De tanar, dupa scoala armata m'a luat,
Si fete prea dragute acasa am lasat.
Vezi, trece timpul, viata, eu sunt cu capul chel
Si fetele's bunice, si eu de mult bunel.
Iar anii fara mila ca clopot mare bat,
Din an in an mai tare, ma simt incomodat.
Imi pare rau, paharele ce se ridic de toate,
Nu pot sa beau prea pline la multa sanatate.
Imi pare rau ca dansuri, rapide si frumoase,
Nu pot dansa, bunele, ma dor picioare, oase.
Si ziua mea de nastere, nu este sarbatoare,
Asa, o zi prea stricta, ce'i plina de onoare.
O zi de buni copii, nepoti si nepoatele,
Sa tie minte ei ca au bunei, bunele,
Ca au parinti batrani, copiii sa gandeasca,
Sa dea un ajutor la casa parinteasca.
Doar limba mamei mele, cea din copilarie,
E limba cea mai dulce, ea este limba vie,
O limba de povesti, de poezii frumoase,
De cerul albastriu, de fructe sanatoase.
Si daca la cuiva, nu place ce am scris,
Pe langa mine treceti, eu nu citesc "la bis",
Scriu scurt de tot, si strict, de multe ori gandite,
Tot ce pun pe hartie, in viata mea traite.
...
Se ingusteaza cercul de rude, cunoscuti,
De frati si de surori, prietenii pierduti,
Ca fulger trece timpul, si sper ca dovedesc
Sa scriu pe o hartie de tot ce-mi amintesc.
Eu scriu exact cum pot, ca limba am uitat,
De saptesprezece ani, din casa am plecat,
Dega cincizeci si opt de plin indeplinit,
Sunt plin de amintiri, nimic nu a perit.
Si amintirile din viata, nu se vor uita,
Le sriu pe o hartie, le scriu fara vopsea,
Mai fac si eu greseli si scriu cu capu'n jos,
Scuzati, incep din nou, la limba m’am intors…
Trikimi(Трикими) Scrisa in zbor spre Bucuresti, 02.2014