Рецензия на «Фанданго» (Адела Василой)

Fandango

De unde îmi veniseși? Tu, floare arămie,
Ești toată numai zâmbet și mici cochetării,
Cu ochii plini de șotii și pasiuni - o mie!
Nici zalele, nici scutul nu m-ar salva, s-o știi ...

Deschisă ești spre lume, așa cum ești spre mine,
În dansul, ce ne poartă-ntre ceruri și pământ,
Iar salba-ți de monede, săltând fără rușine,
Promisiuni divine îmi face, zornăind.

Dar unde-ți este casa și junglele natale,
Pe unde cad femeile, ca stele, din azur,
Și poartă doar mărgele pe umerele goale,
Pe unde-i blândă vara tot anul împrejur?

Rotește-te, rotește în iureșul iubirii
Frumosul corp de înger... La bine si la rău
M-ai prins în laț, frumoaso, cu verva din privire,
Dar am dorit-o, poate... Ei bine, sunt al tău!

Când va așterne noaptea văl sclipitor de astre
Pe dansul nostru tainic, pe dulcele păcat,
Nu vor afla nici zeii de patimile noastre -
Iubirea pământească... și tot, ce a urmat.

Адела Василой   16.09.2018 14:51   •   Заявить о нарушении